collaps .

vreau sa plec. Macar o zi. Nu conteaza unde. Doar sa fiu fericita o perioada. Doar sa uit, sa dansez, sa visez.
Sa ajung undeva unde lumea nu judeca, unde lumea nu condamna. Undeva unde gresesti, esti inteles, si apoi iertat.
Dar se pare ca cer prea mult, cer prea mult sa fiu macar o zi fericita in totalitate. Aici, ating o bucatica mica, o umbra, o particula de fericire, in majoritatea timpului.
Si toate astea pentru ca lumea judeca, pur si simplu, fara sa intrebe de ce am facut un anume lucru, ce motiv am avut sa spun ceva sau ce cautam in momentul acela intr-un anume loc. Poate asta simeam, poate asta vroiam sa spun, poate acolo vroiam sa fiu. Dar nu, unii nu inteleg. Si atunci cand ei gresesc, toata lumea trebuie sa-i inteleaga si sa-i ierte. Bineinteles ca ei nu vad lucrurile asa, ei vad fiecare greseala a lor ca fiind un fleac, o tampenie, un lucru care nu raneste pe nimeni, indiferent despre ce e vorba.
Si ajungi sa fii caracterizat ca fiind un ratat, un ciudat, un tampit. De ce? Pentru ca ai fost prins intr-un moment sensibil, cand nu mai ai chef sa multumesti pe nimeni, when you`ve just collapsed. Si unii care cica iti sunt prieteni vin si iti reproseaza tot felul de nimicuri, tot felul de greseli insemnificabile. Si apoi, cand vrei sa explici ceea ce s-a intamplat, nimeni nu mai e langa tine, nimeni nu te mai ia in brate si iti spune "Nu-ti face griji, va fi bine! Hai sa ne plimbam, poate iti revii!", nimeni.
Dar asa suntem noi, oamenii, cateodata insensibili, egoisti si prosti!

Am scris asta pentru ca m-am saturat sa fiu judecata de cei "perfecti" din lumea asta. M-am saturat sa nu fiu bagata in seama, m-am saturat sa iert.

And yes. I collapsed.