Nu, nu mai tii minte. Pentru ca nu ai cum, pentru ca nu s-a intamplat asta niciodata. Pentru ca nu erai cu mine. Pentru ca eram singura la mare, eram suparata ca nu mai poti sa vii, ca nu o sa ma ia nimeni in brate, cand mi-am cumparat singura inghetata, cand stateam singura pe marginea lacului si faceam poze. Pentru ca tot timpul va fi asa.
Imi aduc aminte ca in 3 zile facusem 500 de poze.. mare, lac, parc, David, nisip, pietre, orice. Era singurul lucru care puteam sa-l fac fara sa ma gandesc la altceva. (Altceva insemnand tu). Am vazut fiecare apus pe dig. Singura. Doar eu si aparatul meu. Aparatul meu care, apropo, a fost scapat de mii de ori in nisip pentru ca aveam impresia ca te vad pe tine langa mine. Credeam ca sunt nebuna, cand ajungeam in camera, vroiam sa ma intorc acasa, cand eram pe dig, pe plaja, vroiam sa imi iau un prosop si sa dorm acolo. Vroiam sa stau acolo. Vroiam sa ma arunc in apa, vroiam sa dorm in nisip, vroiam sa fiu fericita. A trecut o saptamana si nu imi venea sa cred. O saptamana, milioane de sperante ca vei veni, 1000 poze, niciun prieten, 6 seri pierdute in apus.
Eram singura. Si asa vroiam sa raman pana vei veni dupa mine. Dar nu ai venit. Nu mai cred ca vei veni vreoadata. Nu mai cred. Nu mai am cum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu